IMG_1240

Necrolog Sitaru Gheorghe (28 martie 1935 – 16 aprilie 2015)

Sitaru Gheorghe s-a născut la data de 28 martie 1935 în satul Gornenți, comuna Podeni, județul Mehedinți, într-o familie cu mai mulți copii.

A făcut școala primară, pe atunci 7 clase, în comuna Podeni, după care a lucrat alături de tatăl său la întreținerea familiei, făcând munci agricole dar și munci grele precum căratul de traverse de cale ferată prin pădure.

Din cauza condițiilor grele de viață, la vârsta de 15 ani a plecat de acasă cu gândul să găsească un loc de muncă.

La plecare, tatăl său l-a povățuit să fie om drept și harnic, și să nu-l facă de rușine în lume, sfat pe care s-a străduit să-l țină toată viața.

Cu câțiva bănuți în buzunar a ajuns la Reșița, unde s-a angajat ca muncitor necalificat la fabrica de roți a marii Uzine Constructoare de Mașini (UCM) Reșița, urmând apoi cursul de calificare în meseria de lăcătuș-șablonier.

De asemenea, a intrat în organizația UTM (Uniunea tineretului muncitor) devenind în scurt timp secretar al organizației, urmând ca în anul 1959 să fie detașat ca prim secretar al organizației de tineret la Moldova Nouă.

În anul 1961 s-a căsătorit cu Safta, cea care i-a fost tovarășă de viață timp de 53 de ani.

În anul 1962 s-a născut fiica sa, Dorina, pentru care a fost un tată bun și iubitor.

În perioada activității desfășurate la Moldova Nouă și-a continuat studiile terminând liceul.

În anul 1968, la desființarea regiunilor și înființarea județelor, a fost transferat împreună cu familia la Reșița.

În perioada 1971 – 1976 și-a continuat studiile în cadrul Facultății de Stiințe Economice, devenind economist, după care și-a desfășurat activitatea în câmpul muncii la biroul de cadre al CSR (Combinatului Siderurgic Reșița), în profesia de economist.

A devenit bunic în anul 1987 când fiica sa i-a dăruit un nepoțel pe nume Cristian de care a fost mereu foarte mândru și în a cărui creștere și educare s-a implicat foarte mult.

Din anul 1990 când s-a pensionat și până în anul 2008 (la venerabila vârstă de 73 de ani) a continuat să lucreze pentru susținerea financiară a familiei având diferite ocupații.

În toată activitatea lui a fost un om cinstit, corect, responsabil și a avut o înclinație deosebită spre a-i ajuta pe oameni.

A fost un om foarte sociabil și foarte respectat, drept pentru care nu puteai să mergi cu el în oraș fără să fie salutat tot la a 4-a persoana cu “stimă d-l Sitaru”.

De asemenea, a fost un familist convins. Și-a iubit familia enorm. Și nu doar familia lui, ci și familia extinsă: mama, tata, fratele, surorile, nepoții. Totdeauna s-a interesat de ei, s-a bucurat cu ei, s-a întristat cu ei, i-a ajutat ori de câte ori a putut, i-a iubit mereu.

S-a mutat împreună cu soția la Timișoara în anul 2006 pentru a fi alături de fiica și nepotul stabiliți aici, sprijinindu-i mereu.

În anul 2008 a simțit nevoia unei cotituri în viața sa din punct de vedere spiritual ceea ce l-a determinat să se alăture cultului baptist, primind cu bucurie botezul Domnului.

În anii care au urmat și-a dedicat viața cunoașterii și slujirii lui Dumnezeu.

Astfel a fost nelipsit de la biserică, a citit zilnic Biblia, a citit numeroase cărți cu profil creștin, a participat la studii biblice și a avut o viață activă de rugăciune.

În cadrul Bisericii Baptiste Germane din Timișoara a îndeplinit funcția de membru de comitet, implicându-se cu pasiune și în latura administrativă a bisericii.

A avut o dorință arzătoare pentru slujire, drept pentru care nu rata nici o ocazie pentru a recita o poezie spre slava lui Dumnezeu.

În anul 2012, nepotul Cristian s-a căsătorit cu Gabriela, venind apoi pe lume strănepotul Răzvan, fapt ce i-a adus o mare bucurie.

În luna martie a anului 2015, având probleme de sănătate, a decis să fie supus unei intervenții chirurgicale. În urma unor complicații, starea lui de sănătate s-a agravat, iar în seara zilei de 16 aprilie 2015 a plecat la Domnul.

Va rămâne veșnic în sufletele noastre și Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a binecuvântat să-l avem între noi timp de 80 de ani!

Dumnezeu să binecuvinteze familia îndoliată!

 

Comments are closed.

}