1. DE CE UNEORI NU CÂNTĂM ÎN BISERICĂ? Din cauza poverilor sufletești. Pentru mulți, a cânta cu sufletul împovărat sună ca o împietate, nu o închinare sinceră. Și totuși, cântarea este o experiență prin care exprim emoțiile Scripturii, nu pe ale mele. În viziunea lui Atanasius, „A cânta înseamnă în primul rând a imita” cuvintele altcuiva. Adică, să cânți adevărul biblic până când se lipește de inima ta. Cineva a spus recent de la amvon: „Fii atent la ceea ce cânți! Dacă nu crezi în cuvintele cântării, mai bine nu cânta!” Personal, nu aș merge atât de departe, după cum nu aș putea cere unui sceptic să NU citească capitolul Credinței din Epistola către Evrei până nu își rezolvă problema necredinței. Dacă părintele care a strigat „Cred! Ajută necredinței mele!” a găsit îndurare la Isus, și eu pot să îmi înalț cântările deasupra poverilor pe care le port în biserică.

2. DE CE NU CÂNTĂM? Pentru că păcatul stinge Duhul închinării. Când intri în Casa lui Dumnezeu, spunea Solomon, nu te grăbii să-ți „rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu.” Nu la muzică se referea Solomon, dar principiul rămâne universal valabil: „Mai bine să asculți decât să aduci jertfa nebunilor.” Dacă am păcătuit și totuși savurez experiența închinării ca și când nu s-a întâmplat nimic, sunt și eu un nebun? Evident. Dar, Solomon spune că Dumnezeu judecă cuvintele „pripite,” nu închinarea în sine. Dacă gura omului nu va da buzna în cântare și dacă va face loc inimii să asculte, atunci Duhul închinării va inspira cuvinte potrivite, nu pripite. Adică cântări cu lacrimi de pocăință pentru o închinarea plăcută înaintea lui Dumnezeu.

3. DE CE NU CÂNT? Poate că nu mă inspiră „conducătorul” închinării și nu îi cunosc cântările. Evident, mărturia, stilul sau personalitatea unor „lideri” pot afecta închinarea. Un pastor i-a scris „liderului” muzical din biserica sa: „Rolul tău este să îi îndrepți pe oameni cu fața spre Isus, nu spre tine.” Bisericile evanghelice din România încă se confruntă cu „războaiele închinării”. În aceeași biserică ne închinăm împreună cu tineri care își varsă sufletul în melodiile preferate, dar butonează sau cască de plictiseală la imnurile din Cartea Roșie, și împreună cu unii frați pe care cântările tinerilor nu îi motivează de loc. Asta și pentru că, uneori, instrumentația sau cuvintele cântărilor par să fie inspirate de hormoni, nu de Duhul Sfânt. Nu oricine trebuie să conducă închinarea și nu orice cântare trebuie cântată. La fel de adevărat, ÎNSĂ, este faptul că nu orice chitară invită lumea demonică și nu orice ritm dinamic mișcă picioarele, dar nu sufletul!

DE CE NU CÂNTĂM? Poate și datorită presiunii celor din jur. Am crezut că doar tinerilor le este rușine să cânte primii atunci când cei din jur tac mâlc. Până într-o zi, când un frate a cântat un solo de „unul singur”, și doar când păstorul a început să fredoneze melodia am prins și eu curaj. Să cânt. Mulțumim Domnului pentru cei cărora nu le este jenă să trăiască experiența închinării în fața ochilor noștri! Dar dacă tinerii de lângă tine se vor sfii? Sau dacă păstorul nu va schița nici un gest? Te va înrobi frica de oameni sau te vei închina în duh și adevăr?

Scuza că „nu mă simt bine” poate fi sinceră, dar nu abuza de ea! În Biblie există peste 130 de PORUNCI să cântăm și să-L lăudăm pe Domnul. „Cântați!” este un verb la modul imperativ, nu o interjecție afectivă! Dumnezeu nu își permite să lase închinarea la dispoziția capriciilor noastre. Sigur, îl poți considera un tiran care te forțează să-L lauzi, sau un doctor care vrea să îți vindece boala terminală de care nu ști că suferi. Când îl lauzi pe El trăiești cu adevărat! Oricât de obosit ai fi, când mesenii se ridică la intrarea mirelui și a miresei și tu vei sări în picioare odată cu ei! Oare cât de mare să fie încremenirea din inima noastră, încât să nu putem stoarce măcar un strop de motivație să cântăm în cinstea Mirelului? Ne-ar fi greu să judecăm un om care insistă să divorțeze pentru că nu mai SIMTE nimic pentru soția lui? Dar dacă în mijlocul adunării este prezent MIRELE, iar eu nu SIMT îndemnul să îi cânt….? „Cântaţi Domnului, voi cei iubiţi de El!” (Psalmul 30:4). Mai presus de orice, nu emoțiile ne motivează cântarea, ci adevărul că suntem iubiți de Dumnezeu. Și că dragostea Lui nu depinde de emoțile noastre.

Dan Botica

Comments are closed.

}