Săptămâna aceasta, norii au vărsat peste pământul Banatului neașteptat noian de ape. Cineva din Reșița declara, într-un interviu televizat, că n-a mai văzut așa ceva niciodată. Apele bălteau peste tot, de la un capăt la altul al străzilor. Se circula, realmente, prin apă, orașul transformându-se, în scurt timp, într-o „Veneție” de tip autohton.
Uneori ne dorim ploaie și e secetă. Alteori, ploaia e la vreme și cu măsură. Ce ciudat că norii pot fi percepuți, într-un anumit context, ca o năpastă (nuia), pe când, în altul, ca o adevărată binecuvântare (semn al dragostei divine) față de noi! Totul se raportează aici la cantitatea de apă revărsată, iar în funcție de aceasta – percepția noastră. E vorba, așadar, de modul în care percepem noi lucrurile, de ceea ce „pare” a fi un lucru sau altul, la un moment dat.
Spre a arunca o mai mare lumină asupra acestei chestiuni, să luăm în discuție, alături de apă, un alt element, de pildă, focul. I-am întrebat odată pe oameni cum e focul, bun sau rău. Ce credeți că mi-au răspuns? Rău! Iar eu le-am spus atunci să nu-l mai folosească, dacă e rău. Focul în sine nu e rău, depinde, însă, în ce context vorbim despre el. Bunăoară, în cuptor focul pare bun, căci îl folosim pentru a ne încălzi și pentru a găti. În incendiu, însă, focul e „rău”, căci e distrugător. Uitându-mă la casa bunicilor, cu frumoasele amintiri ale copilăriei mele și la modul în care a ajuns să fie o grămadă de ruine, aș putea și eu crede că focul e cumplit de rău. La fel am putea vorbi și despre gaz. Cu toții îl folosim și ne bucurăm de el. E „bun” atunci când îl putem controla, căci îi vedem utilitatea. Pe de altă parte, gândindu-mă că un unchi de-al meu s-a sfârșit din cauza unei explozii în mină, aș putea concluziona, greșit, că gazul e rău. Contează, prin urmare, din ce postură privim lucrurile și cum le percepem din acea postură.
Vom lua acum un ultim exemplu, de data aceasta din lumea viețuitoarelor. Să zicem, lupul. Cum e lupul, rău sau bun? Probabil că unii veți spune: e rău. Dar de ce e rău? Pentru că mănâncă oaia, pe care vreau s-o mănânc eu! Logic argument. Dar eu sunt bun! Privind lucrurile din cealaltă perspectivă, ce-ar zice lupul despre mine, dacă ar fi întrebat?… Dar oaia?… Că atât eu cât și lupul suntem niște monștri teribili și fără pic de suflet! Râdem, râdem! Dar oare nu am gândi și noi la fel din postura bietei oițe?
Cum înțelegem toate cele de mai sus? Le-nțelegem ca pe un limbaj paradigmatic, ca pe niște parabole ce vin să zugrăvească o realitate. Elementele componente ale realității discutate (apa, focul, gazul, lupul) sunt mereu aceleași și niciodată schimbate. Ceea ce le face, totuși, să pară diferit este, după cum am arătat, contextul în care sunt plasate în raport cu noi și noi în raport cu ele.
Atât plus o întrebare. De care parte te plasezi în raport cu ultima Realitate, cu Adevărul, cu Dumnezeu? Dumnezeu este veșnic același, însă, pentru unii, El poate fi perceput ca dragoste, iar pentru alții, ca foc mistuitor. Cum e în cazul tău?

pastor Marius Retezan

Tagged with:
 

Comments are closed.

}