Iubiţi fraţi,

 Mi-am adus aminte, zilele acestea, de un cuvânt spus de soţia mea, Annemarie, cu mulţi ani în urmă: „Tu nu-mi spui niciodată nimic rău despre locurile pe unde umbli, despre lucrurile pe care le întâlneşti, şi despre lucrările   care se fac în biserici.

M-am bucurat mult de observaţia ei, de cuvântul acesta de „critică”.

Cuvântul Domnului nu ne îndeamnă să ne judecăm unii pe alţii, ci să ne binecuvântăm unii pe alţii. A binecuvânta înseamnă şi a vorbi de bine.

Prin indurarea Domnului, sunt şi în România diferite biserici, diferite confesiuni.

Voia Domnului nu este să ne vorbim de rău unii pe alţii, ci să ne respectăm şi să ne admirăm reciproc, cu privire la tot ce este bun şi bine de primit.

Cu mare durere, Domnul Isus spune despre slujitorii lui Israel, din vremea trăirii lui pe pământ: „M-au urât fără temei.”

În Biserică sunt şi astăzi mulţi farisei, lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, fraţi mincinoşi,  vânzători de fraţi şi Iude.

Toţi aceştia se arată pe dinafară evlavioşi şi interesaţi de bunul mers al lucrării, înlăuntru însă sunt plini de întuneric şi de fiere amară, morminte văruite; plini de invidie, de gelozie nesfântă, de pizmă, de ură şi de moarte. „… preoţii cei mai de seamă din pizmă Îl dăduseră în mâna lui.” Marcu 15:10

Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentru că tot norodul era uimit de învăţătura Lui.” Marcu 11:18

„…Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau cum să prindă pe Isus cu vicleşug, şi să-L omoare.” Marcu 14:1

Ura este o otravă de moarte şi nu poate avea nici o justificare obiectivă, nici un temei real.

Gândurile noastre sunt ca şinele de tren: ne duc într-o direcţie sau alta, adică în cer sau în iad. Fiecare gând trebuie cercetat: „De partea cui eşti? De partea mea, sau de partea vrăjmaşului?” Dacă este de partea vrăjmaşului, gândul acela trebuie alungat imediat. „… şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” 2 Cor. 10:5b

Diavolul, mai întâi, a pus în inima lui Iuda Iscarioteanul gândul să-L vândă pe Isus. Iuda a umblat multă vreme cu gândul acesta în inima lui. El nu credea că acest gând are de-a face cu vânzarea Învăţătorului, el era deplin încredinţat că face un bine, că ajută lucrarea Domnului; gândea că, odată ajuns înaintea autorităţilor religioase, Domnul Isus va dovedi că El este cu adevărat Mesia, cel prezis de prooroci, că autorităţile Îl vor recunoaşte ca atare,   şi-L vor numi Împăratul lui Israel. Se gândea chiar că Domnul Isus îi va fi recunoscător la sfârşit, pentru felul în care gândise şi aranjase el lucrurile.

Astăzi, sunt mii şi mii de astfel de slujitori, care cred că pot îmbunătăţi lucrarea lui Hristos din Biserică, într-un fel sau altul.

Diavolul pune mai întâi în inima oamenilor gândurile lui, apoi, odată uşa deschisă, intră el însuşi în ei, dacă oamenii nu se cercetează şi nu veghează mereu la gândurile şi trăirile lor „… diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, … gândul să-L vândă,” Ioan 13:2; „…a intrat Satana în Iuda. …” Ioan 13:27

Gândirea omului este adeseori foarte întortocheată, încurcată. Iuda era un om energic, cu iniţiativă, bine intenţionat în felul în care gândea el, şi credea că-I face bine Domnului şi lucrării Lui. Era uneori aspru cu cei din jur, critic, îşi judeca fără menajamente semenii, şi era iubitor de sine şi de bani.

Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei, şi să se fi dat săracilor?” Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.” Ioan 12:4-6

Nu doar Iuda a avut în acea împrejurare dată o atitudine greşită, ci şi alţi ucenici împreună cu el. Toţi suntem pândiţi, la fiecare pas, de aceeaşi primejdie, de aceeaşi ispită. Biblia mărturiseşte nu doar cuvintele pe care le rostim, ci şi duhul cu care rostim acele cuvintele.

 „Unora dintre ei le-a fost necaz, şi ziceau: „Ce rost are risipa aceasta de mir? Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei, şi să se dea săracilor.” Şi le era foarte necaz pe femeia aceea.” Marcu 14:4-5

Creştinul adevărat este foarte aspru cu sine, dar foarte înţelegător cu cei din jur.

În vremea comunismului, Biserica lui Hristos a fost plină de Iude. Astăzi, situaţia este aceeaşi. Cuvântul Domnului spune că, în vremurile din urmă, fraţii se vor vinde unii pe alţii şi se vor da la moarte unii pe alţii. În fiecare din noi există un potenţial Iuda. Întrebarea pe care au pus-o ucenicii Domnului Isus, în urmă cu 2000 de ani, ar trebui să ne-o punem şi noi toţi astăzi, cu mare seriozitate: „Ei s-au întristat foarte mult, şi au început să-I zică unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?” Matei 26:22

Vânzătorii din vremea comunismului, care nu s-au pocăit de trădarea lor, atrag peste ei şi peste casele lor blestemul pustiirii. Copiii lor calcă pe aceleaşi urme, sunt stăpâniţi de acelaşi duh, au aceleaşi năravuri. „… „Locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!” Şi: „Slujba lui s-o ia altul!” Faptele Apostolilor 1:20

După ce a văzut ce întorsătură au luat-o lucrurile, după ce a înţeles capcana mare în care a căzut, Iuda s-a dus cu îndrăzneală înaintea preoţilor cei mai de seamă şi bătrânilor, a aruncat arginţii în Templu, şi a zis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” „Ce ne pasă nouă?” i-au răspuns ei. „Treaba ta.” Matei 27:3-5. Apoi Iuda s-a dus de s-a spânzurat.

Aşa le va spune diavolul tuturor slujitorilor care se lasă amăgiţi de gândul acesta teribil privitor la îmbunătăţirea lucrării lui Hristos: „Treaba voastră. Ce-mi pasă mie?

Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” Prov.14:12

Prin harul Domnului, există atât de mult de lucru în ogorul Evangheliei în România. Nu ar trebui să existe nici un fel concurenţă şi de invidie între slujitori. Ura care naşte invidia (gelozia, pizma) nu are nici un temei. Toţi ar trebui să avem în minte un singur gând, o singură dorinţă: slava lui Dumnezeu.

Să ne întrebăm mereu: „Zidesc eu Împărăţia lui Dumnezeu, sau împărăţia mea?

Să nu fim între cei care urăsc, clevetesc, batjocoresc, sau uneltesc moartea celorlalţi. Ţinta noastră să fie Cerul, slava lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este Tatăl nostru, şi noi suntem cu adevărat fiii (fiicele) Lui, nu avem a invidia pe nimeni, pentru nimic, niciodată.

Drept este că sunt mulţi slujitori în biserici care cunosc teologie, dar nu Îl cunosc pe Domnul Isus.

Există astăzi, în lume şi în Biserică, un foarte prezent şi puternic duh de răzvrătire; duhul lui Absalom. Credem că putem face mai bine lucrarea de cum au făcut-o părinţii noştri. Şi calea aleasă de Absalom a dus la moarte. Mulţi dintre slujitorii bisericilor de astăzi sunt stăpâniţi de acest duh. Duhul lui Absalom înseamnă răzvrătire împotriva rânduielii lui Dumnezeu, în casele şi în bisericile noastre.

Este timpul să ne trezim, să ne facem o cercetare temeinică, şi să ne întoarcem cu toată inima la Domnul Dumnezeul nostru, trăind potrivit cu adevărul Cuvântului Vieţii, călăuziţi în totul de Duhul Sfânt.

Nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi Mamonei. Nu putem umbla şi pe calea largă, şi pe calea îngustă. Nu putem sta şi la masa Domnului, şi la masa dracilor.

Să alegem astăzi cui vrem să slujim.

Să nu fim între vânzători, ci mai degrabă între cei vânduţi.

Să nu fim între trădători, ci mai degrabă între cei trădaţi.

Să nu fim între cei care prigonesc, ci mai degrabă între cei prigoniţi.

Să nu urâm, ci să ne iubim unii pe alţii, după porunca Domnului Isus.

El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi” – zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”” Evrei 4:7

Suntem, prin bunătatea Domnului, la începutul unui An Nou, şi ne dorim, din toată inima, să fim mult binecuvântaţi de Cel Prea Înalt  în călătoria anului acesta ce ne stă înainte.

Viaţa de credinţă înseamnă veghere, trăire potrivită cu Adevărul, alergare sfântă şi luptă.

Credem că este şi pentru noi foarte potrivit Cuvântul Domnului din Ezra 8:21, cuvânt pe care vi-l lăsăm drept binecuvântare pentru drumul ce-l avem de făcut spre cele veşnice.

Acolo, la râul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noştri, şi pentru tot ce era al nostru.” Ezra 8:21

Dumnezeu să reverse peste noi toţi, şi peste casele noastre, mila şi îndurarea Lui cea veşnică!

          În umilinţă şi cu dragoste,

           Ioan Panican

Tagged with:
 

Leave a Reply

}