10 ani = 3. 652 de zile

20 de ani =  7. 304 de zile

30 de ani = 10. 957 de zile

40 de ani = 14. 609 de zile

50 de ani = 18. 262 de zile

60 de ani = 21. 914 de zile

70 de ani = 25. 566 de zile

80 de ani = 29. 219 de zile

90 de ani = 32. 871 de zile

Filozoful stoic roman, Seneca, spunea: “Îţi petreci cea mai mare parte a vieţii făcând ce nu trebuie, iar o bună parte a ei, nefăcând nimic; toată viaţa te-ai preocupat de cu totul altceva decât de ceea ce ar fi trebuit”. De obicei în urma unui bilanţ responsabil, concluzia celor mai mulţi dintre noi este că am pierdut foarte mult timp cu lucruri nesemnificative, şi chiar dacă am făcut câte ceva, am făcut prea puţin. Problema pe care o ridicăm deseori nu este că nu ştim să ne investim timpul, ci că nu avem suficient timp. De fapt, lucrurile stau exact invers. Nu avem timp pentru că nu ştim să ne admnistrăm timpul cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu. Cineva spunea: “Noi nu avem timp, putem doar să ne facem timp”. Câteva lucruri pentru care trebuie să îţi faci timp: 1. fă-ţi timp pentru sufletul tău, citind Cuvântul lui Dumnezeu, rugându-te, cultivând părtăşia cu biserica, căutând astfel Împărăţia lui Dumnezeu şi având convingerea că celelalte lucruri “ţi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Cuvântul lui Dumnezeu spune: “Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?” (Mat 16:26), prin urmare sufletul este important. 2. fă-ţi timp pentru aproapele tău, pentru a iubi, investindu-ţi timpul în alţii pe care să îi ajuţi, să îi mentorezi, să îi ucenicizezi, etc. Timp de 3 ani şi jumătate Domnul Isus şi-a investit timpul în 12 oameni care au ajuns să împânzească lumea cu adevărul lui Dumnezeu. La fel ca sufletul tău, şi dragostea este nepieritoare. Apostolul Pavel spune: Dragostea nu va pieri niciodată!

Tragedia vieţii este că atunci când nu îţi numeri tu zilele, investindu-ţi timpul în lucruri nepieritoare, veşnice, ţi le numără Dumnezeu! (exemplul împăratului babilonian, Belşaţar, căruia după o viaţă de huzur, prorocul Daniel îi spune: „Numărat, înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei, şi i-a pus capăt. Daniel 5:26).

Nu ştiu câte zile numără viaţa ta până acum, şi mai ales niciunul dintre noi nu ştim câte zile vor mai fi adăugate vieţilor noastre, dar mă rog ca Dumnezeu să ne ajute să ne trăim viaţa cu folos lăsând în urmă un nume bun şi o cale de urmat …

 

Acum cu ocazia intrării în anul de îndurare 2012 vă doresc 12 luni de bucurie, 52 de săptămâni de biruinţă în încercări, 366 de zile de har, 8.784 de ore de sănătate, 527.040 de minute de pace şi linişte, 31.622.400 secunde de iubire!

Al vostru slujitor,

pastor Marius C. Cimpoae

 

Leave a Reply

}