Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” Iacov 4:7

          Satana a convocat un congres mondial, în a cărui deschidere a avut următoarea cuvântare îngerilor săi:

          „Nu-i vom putea opri pe creştini să meargă la biserică. Dar putem să-i facem să nu citească Scriptura, sau dacă o citesc, să nu înţeleagă ce citesc, şi astfel, să nu ajungă la acea relaţie intimă cu Isus Hristos, care va transforma ţărâna din ei întru asemănarea lui Hristos. Dacă ar ajunge la o astfel de relaţie cu Hristos, am pierde controlul asupra lor.

          Deci, lăsaţi-i să meargă la biserică, să zică rugăciuni, să cânte în cor şi să se bucure, dar faceţi tot ce vă stă în putinţă ca le furaţi timpul. Nu uitaţi, relaţia cu Hristos cere timp.

          Este clar, deci ce aveţi de făcut, îngerii mei: Nu lăsaţi ca Adevărul lui Dumnezeu să prindă rădăcini în ei, nu-i lăsaţi pe creştini să între în acea relaţie personală cu Isus Hristos.

          Daţi-le mult de lucru! Faceţi tot ce puteţi ca să-i ţineţi ocupaţi cu tot felul de lucruri neesenţiale. Inventaţi nenumărate scheme pentru a le asalta mintea.

          Ispitiţi-i să cheltuiască, să cheltuiască, să cheltuiască; apoi să se împrumute, să se împrumute, să se împrumute. Faceţi tot ce puteţi ca părinţii să nu mai aibă timp pentru copiii lor. Pe măsură ce familiile se vor fragmenta, căminele nu le vor mai oferi o oază în mijlocul vieţii trepidante şi nebune.

          Stimulaţi-le minţile, astfel încât să nu mai poată auzi acea voce lăuntrică a Duhului Sfânt. Faceţi-i să ţină deschis în permanenţă radioul, televizorul, casetofoanele şi internetul. Daţi-le telefoane celulare. Pe tineri, faceţi-i să umble pe stradă cu căştile pe urechi. Vedeţi ca în fiecare magazin şi restaurant să fie muzică – cât mai proastă şi la volum cât mai mare. Vedeţi ca zgomotul să nu înceteze în jurul lor, 24 de ore din 24.

          Invadaţi-le spaţiul vital, pentru ca urechile, ochii şi minţile lor să nu aibă odihnă. Puneţi-le sub nas reviste, reclame de tot felul, cataloage, scrisori informative şi promoţionale; faceţi-le prin ele promisiuni de tot felul, nu contează dacă sunt adevărate sau nu.

          Chiar şi în momentele de recreere, faceţi-i să întreacă măsura, pentru ca să reia săptămâna sau să se reîntoarcă din concedii şi vacanţe mai obosiţi decât au plecat.  Nu-i lăsaţi în natură. Trimiteţi-i în parcuri de distracţii, la evenimente sportive, la concerte, la filme şi la teatru. Iar atunci când se întâlnesc la părtăşie, implicaţi-i în bârfe, în discuţii inutile, pentru ca să plece de acolo cu conştiinţa tulburată şi amărâţi. Nu-i opriţi de la lucrări aşa zise creştine. Dar umpleţi-le viaţa cu tot felul de cauze nobile, pentru ca să nu aibă timp să caute puterea lui Hristos. Foarte curând vor ajunge să lucreze în baza propriilor eforturi, sacrificându-şi sănătatea, unitatea familiei… pentru cauzele pentru care luptă…

          Aceasta-i direcţia… Şi mai vedeţi voi! Folosiţi-vă creativitatea, că doar de asta sunteţi în slujba mea…!” încheie Satana cuvântarea.

Autor necunoscut 

Tagged with:
 

Leave a Reply

}