Lucrarea Domnului a început în Banat în anul 1878, când a fost trimis fratele Flor din Budapesta la Timișoara în calitate de colportor de Biblii, angajat de Societatea Biblică Britanică. Dânsul a lucrat și ca misionar – vestitor al Cuvântului lui Dumnezeu în locurile noastre.

Primul rod al acestei lucrări a fost primul botez nou-testamental la Timișoara al sorei Maria Schrod, ținut în data de 7 aprilie 1879 de predicatorul Michael Kornya (colaborator al lui Heinrich Meyer din Budapesta). Același a botezat în 07 aprilie 1880 pe Julie Czegeny. În  29 noiembrie 1880, M. Kornya a botezat o a treia persoană, Maria Otrok din Sânandrei. Aceste familii erau angajate la căile ferate. Acesta putem considera că este începutul în Timișoara.

În anul 1884 au fost botezate alte două surori, mamă și fiică, Ana Laszlo, născută Bars și fiica Katarina Groza, născută Laszlo. Și acestea două au fost botezate de M. Kornya. De atunci, adunările s-au ținut la K. Groza.

În același an s-a mai adăugat și Susanne Borus, care a fost botezată în Budapesta. Așa că în anul 1884 poate fi considerat anul de înființare al Bisericii din Timișoara.

În anul 1886 s-au mai pocăit următoarele persoane: Franz Toth, Gabor Szabo și soția lui, Maria, care au fost botezate tot de M. Kornya. Și la ultimii se țineau servicii de adunare. Această mică grupă nu a fost părăsită de Domnul și El a binecuvântat-o.

În anul 1887 au fost botezate de M. Kornya următoarele persoane: Anna Dukay, Hermine Schrodt, Georg Pokorny și soția sa, Julie, născută Nowak, fiica lor Katharina, căsătorită Scnohrabek.

Acum biserica avea deja 14 membri, care au constituit piatra de temelie a viitoarei biserici.

Biserica era vizitată de numeroși străini. În 28 noiembrie 1887 s-a întors la Domnul și Gregorius Szöke, care a fost botezat de M. Kornya. Amândoi frați, G. Pokorny și G. Szöke, au fost conducătorii bisericii. G. Pokorny a fost ani întregi un conștiincios casier al bisericii.

Între anii 1885-1891 a slujit bisericii cu cuvântul A. Bodoky. El a fost întâi angajat al Societății Biblice, dar după aceea prin Budapesta a fost angajat de tot aici ca și conducător. El a părăsit însă biserica pentru că a preluat lucrarea misionară în altă parte, iar Heinrich Mayer a preluat păstorirea bisericii. În această perioadă biserica a fost vizitată de diferiți frați: Ferdinand Massier din Sniatin – Bucovina, Julius Peter, Peter Pfaff, Michael Kornya, Michael Toth, G. Bortelesmann din Hamburg. Ei stăteau câteva săptămâni aici. H. Meyer a fost un sfătuitor al bisericii.

În 1893 a venit Max Kuss de la seminarul din Hamburg la Timișoara. El a lucrat aici 3 ani cu mari binecuvântări. În 1896 a trebuit să părăsească adunarea din cauza sănătății și a plecat la Altenburg – Germania. Adunării i-a părut rău de plecarea lui. În timpul slujirii lui, serviciile divine se țineau în Str. Gorove (Iozefin). Aici serviciile divine erau bine vizitate. Aici a și fost ordinat M. Kuss de către frații H. Meyer, M. Kornya și M. Thot. În acest timp, adunarea a avut 2 filiale, în Fabric și Elisabetin (actualul cartier Bălcescu, n.tr.), care mai târziu s-au desființat. Urmașul lui M. Kuss a fost H. Licht din Germania. El a venit de la Armata Salvării. El a stat numai o perioadă scurtă. După aceea au vizitat adunarea alternativ frații: H. Bräutigam, J. Mereis și Joh. Gromen.

În anul 1894 familia Pokorny a cumpărat casa de pe str. Fröbl (actuala Iuliu Maniu), nr. 26, cea de lângă actuala casă a bisericii. De atunci serviciile divine s-au ținut aici până când biserica a cumpărat actuala casă a bisericii de la nr. 28. Biserica din Budapesta a contribuit mult la aceasta.

În 1896-1897 a slujit bisericii Georg Gerwich. De aici a plecat la Seminarul din Hamburg.

În anul 1898 a venit Ștefan Fuxa și a lucrat împreună cu G. Szöke. Primul (slujea) în limba germană și G. Szöke în limba maghiară.

În 1900, Budapesta a trimis la Timișoara pe Christian Potzner, care a lucrat 4 ani în biserică cu mari binecuvântări.

În 1905 a venit la Timișoara ca lucrător misionar Johann Schlier. El a slujit în biserică până în 1915. În timpul său au luat ființă următoarele filiale: Kovin, Šumarak, Jebel, Parța, Otelec și Păuliș. El a preluat de la fr. predicator Iuliu Peter din Novisad și filialele: Banatsko Veliko Selo, Novo Miloševo, Bočar, Chichinda Mare, Mokrin, Novi Beče și Bečej.

În anul 1909 s-a cumpărat o parcelă cu o casă de locuit, pe care parcelă s-a clădit în același an prima Biserică Baptistă în Timișoara, str. Fröbl (fosta Reșiței, actuala Iuliu Maniu), care există și în prezent. În anul 1911, această biserică a fost mărită. Toate cheltuielile au fost suportate prin donațiile membrilor și a Comunității Baptiste Germane din Budapesta. Johann Schlier a contribuit mult, ca această casă de pe str. Iuliu Maniu, nr. 28 să fie cumpărată. El a făcut o colectă în toată uniunea și în Budapesta și a contribuit cu cea mai mare parte la aceasta. În timpul său, biserica a sărbătorit 25 de ani de la înființare.

În anii 1916-1917 au lucrat în continuare frații din loc, atât în Timișoara, cât și în filiale. Aceștia au fost: Gregorius Szöke, Gh. Pokorny și Francuse Schenk.

În 1917 a venit de la Seminarul din Hamburg, Adolf Zdrahal. În timpul lucrării sale s-au mai adăugat trei filiale: Belo Blato  (Serbia) cu 24 de membrii, Padina (Serbia) cu 12 membrii și Vojlovica (Serbia) cu alți câțiva membri. În 1921, Adolf a răspuns chemării bisericii din Kesmark – Cehoslovacia unde a activat și înainte de a merge la seminar. Timpul pe care el l-a petrecut aici, a fost un timp binecuvântat și adunării i-a părut rău că el a plecat.

În anii 1921-1922, perioadă în care biserica nu a avut păstor, frații din localitate, Christian Blozer și Gregorius Szöke, au lucrat cu multă râvnă pe tot teritoriul bisericii, aceasta în afara ocupației obișnuite.

Prin Tratatul de Pace din anul 1918/1919, Biserica Germană a pierdut o bună parte din filialele ei ce au rămas în Ungaria și Iugoslavia.

În 1921 biserica s-a afiliat la comunitatea germană, acum cea din România. Pastorul Benyamin Schlipf, păstor al bisericii germane din București și președinte al comunității germane din țară, a venit la Timișoara, pentru a decide chemarea unui pastor.

Pe baza hotărârii unanime, în 1922 a venit la Timișoara ca pastor, de la seminarul din Hamburg, Georg Teutsch. Pe 5 octombrie a avut loc instalarea în funcție și ordinarea. Ea a fost făcută de Martin Issler, Julius Darabant și Atanasie Pascu. La preluarea bisericii, biserica avea 12 filiale și 128 de membri.

Până în 1924 s-au mai adăugat următoarele filiale din localitățile: Liebling, Orțișoara, Periam, Otvești și Recaș. După ce Jimbolia a fost anexată României, s-a adăugat și această localitate. Din localitățile amintite mai sus, prin anexarea Timișoarei la România, biserica a pierdut unele ca: Belo Blato, Padina, Chichinda Mare, Banatsko Veliko Selo, Mokrin, Kovin, Novo Miloševo, Bočar cu total de 57 de membri.

În anul 1923, din cauza greutăților cu predicarea Evangheliei în trei limbi, frații români s-au despărțit de Biserica Germană, și au înființat o biserică proprie, cu 6 membri, sub conducerea fr. predicator Atanasie Pascu (actuala Biserica Baptistă Nr. 1 Betel Timișoara).

În primăvara anului 1924, localul adunării a fost înălțat cu 3 m cu balcon pentru cor. A fost un pas de credință al adunării, căci modificarea a costat biserica  100.000 de lei. Domnul a ajutat și când lucrarea s-a terminat, biserica nu avea datorii. Familia Pokorny a donat suma de 5.000 de lei pentru amenajarea interiorului. Erau economiile lor pentru lucrarea Domnului.

Și la Șemlac s-a achiziționat o casă pentru adunare, cu ajutorul altor biserici. Era o nevoie urgentă deja de mult.

În anul 1925, pastorul Georg Teutsch a urmat chemarea bisericii din Sibiu.

În anii 1925-1926 a lucrat în Biserica Germană din Timișoara fr misionar Julius Furtscha până a mers la Seminarul din Hamburg. Trebuie amintit că în primăvara anului 1925 adunarea din Timișoara s-a despărțit de membri maghiari, care au înființat o adunare de sinestătătoare (actuala Biserica Baptistă Maghiară de pe str. Drubeta, nr. 6, Timișoara). Frații G. Darabont și Karol Molnar au venit la negocieri, căci partea maghiară a revendicat jumătate din patrimoniul Bisericii Germane. Mai întâi au fost germanii majoritatea membrilor și deci, s-a dovedit că proprietatea a fost realizată de ei. Totuși germanii au fost dispuși să le plătească 40.000 de lei; să le dea unele bănci, lămpi și cărți. Adunarea maghiară de sinestătătoare și-a achiziționat o casă proprie. Ei s-au înmulțit repede și aveau și filiale. Așa și această biserică își are originea în cea germană.

În anul 1927, biserica a chemat ca pastor pe Michael Theil din Brașov. El a slujit bisericii din Timișoara, până în 1936, cu multă dragoste, credincioșie și dăruire, atât local cât și în filiale. În timpul acesta, mulți s-au adăugat la adunare, mai ales tineri. Fr. Kümpel, care în perioada aceasta a venit din Germania și lucra ca șef de producție într-o fabrică textilă, l-a ajutat mult în lucrare pe pastorul Theil și a fost conducătorul adunării.

Pastorul Theil a urmat chemarea bisericii din Mangalia – Marea Neagră. Biserica din Timișoara a avut atunci un mare regres și niciodată nu a mai revenit la vechea stare înfloritoare. Biserica a primit vizitele mai multor frați: Johann Fleischer, C. Füllbrandt și R. Ostermann din Viena, ș.a.

În anul 1934 a fost chemat din Seminarul Teologic Hamburg fr. predicator Emanuel Eisemann, ca al doilea predicator în Banat, pentru filialele Jimbolia, Șemlac, Comloșu Mare, Periam, Grabaț, Bulgăruș și Variaș. El a lucrat aici până în anul 1937, când a fost chemat de Biserica Germană Cogealac – Dobrogea.

Pe 1 aprilie 1937, pastorul Georg Teutsch a răspuns a doua oară chemării Bisericii din Timișoara. În adunare nu era bine deloc. Unii au părăsit adunarea, iar alții erau certați. Prin lucrarea pastorală, multe trebuiau refăcute din nou. Comunitatea germană din țară a fost de părere că G. Teutsch ar fi omul potrivit pentru asta. Întâi au apelat la J. Eisemann, dar acesta nu s-a simțit potrivit pentru situația dată, și a refuzat.

Din 1937 până în 1938 a lucrat la biserica din Jimbolia ca ajutor al fr. Teutsch, fratele Samuel Botesch. Din anul 1938 până în anul 1941 a lucrat la Biserica din Jimbolia și filialele ei predicatorul Iacob Lutz. Odată cu activitatea Bisericii Germane au fost înființate mai multe biserici române și maghiare.

În 1939 a început al doilea război mondial cu nevoile și necazurile sale. În 1942 au fost închise bisericile noastre de regimul Antonescu. G. Teutsch a fost angajat de firma Aurora Petrolifera, al cărei proprietar era F. W. Schuller din București. Și în această perioadă ne adunam în familii și ne întăream prin Cuvântul lui Dumnezeu. După război, am slujit bisericii, până în 1946, fără plată. Când condițiile s-au îmbunătățit am reintrat în slujirea bisericii. Așa am putut să păstoresc și filialele și să preiau din nou conducerea comunității pe țară”, a scris G. Teutsch.

În perioada războiului, G. Teutsch a fost deseori deranjat noaptea de comisari și siguranță. Chiar când a fost bolnav l-au luat din pat și l-au dus la poliție. În anul 1943, când el avea 53 de ani, a fost concentrat și dus în lagărul de la Târgu Jiu. Din motive de sănătate a fost eliberat în primăvara anului 1944, și a fost bucuros să fie din nou în afara sârmei ghimpate.

La câteva zile după 23 august 1944 a venit la G. Teutsch un polițist și i-a spus să vină la poliție și să preia cheile bisericii, căci acum baptiștii au iarăși deplină libertate. Biserica germană a fost prima adunare neoprotestantă din Timișoara, care s-a redeschis după război. Asta a fost pentru toți membri o mare bucurie.

G. Teutsch putea din nou vizita adunările și să vestească Cuvântul. Acum aveau iarăși voie să aibă întruniri ale comunității în Timișoara, Sibiu, Brașov și București.

În anul 1949, G. Teutsch a urmat chemarea bisericii din Sibiu.

Din anul 1950 până în anul 1954 lucrarea de vestire a Evangheliei a fost făcută de fr. predicator Folk Ioan. El a trebuit să renunțe la munca de aici, căci s-a îmbolnăvit. El a mers la surorile lui la Oravița, care l-au îngrijit până pe 4 aprilie 1954 când a murit.

În aprilie 1953 și încă odată în 13 decembrie, frații s-au întrunit cu Pius Zwettler și F. W. Schuller jun. și cu secretarul general al Uniunii și G. Teutsch, pentru a găsi o rezolovare pentru Timișoara. Cu această ocazie, G. Teutsch a vizitat bisericile din Paniova, Lugoj, Caransebeș, Jimbolia, Arad, Aradu-Nou și Șemlac, peste tot unde erau adunări cu membri germani.

În adunarea din Timișoara serveau cu Cuvântul, frații: M. Szegedi, F. Kehl, F. Lucacs și F. Kalapis.

În septembrie 1954 adunarea a sărbătorit Sărbătoarea Roadelor și a avut loc și o sedință a comunității germane și cu filialele pentru a găsi o rezolvare. Conducătorul bisericii era M. Szegedi.

În 18 aprilie 1955, G. Teutsch poposea din nou în Timișoara, cu prilejul înmormântării sorei Adela Kertesz. Ea era una dintre primii membri, care a făcut multe pentru adunare și era o adevărată mamă în Cristos, cu o viziune largă.

În anul 1955, adunarea l-a numit pe Gerhard H. Koulpy ca pastor al ei. El a vizitat adunarea în vacanța de Crăciun a seminarului de la București și adunarea l-a găsit potrivit pentru slujire. În 27 iunie a fost ordinarea și numirea în funcție. G. Teutsch, F.W. Schuller și reprezentanții filialelor au fost prezenți.

Pe 20-21 septembrie a fost Sărbătoarea Roadelor și pe 16-19 noiembrie o sedință a uniunii cu inspectorul Nenciu de la minister. Au fost date instrucțiuni administrative.

În 11 noiembrie 1956, Johann Vlaovits a fost ordinat ca diacon al adunărilor germane din Arad și Aradu-Nou. Conducerea festivității au avut-o frații G. Teutsch și H.G. Koulpy.

În mai 1957, conducerea comunității germane a avut o consfătuire la Timișoara cu frații G. Teutsch, F. W. Schuller, Pius Zwettler și M. Breckner. S-a discutat de lucrarea din adunări și păstorire.

În 14-16 iunie 1957, G. Teutsch era iarăși în Timișoara, căci pe 16 a fost instalarea ca pastor în Jimbolia a lui Desideriu Szilagyi. După aceea el a vizitat localitățiile: Lugoj, Caransebeș, Oravița, Anina, Steierdorf, Bocșa și Ghertiniș.

Pe 10-31 mai, G. Teutsch poposea iarăși în Timișoara și Banat. G.H.Koulpy trebuie să renunțe la lucrarea sa ca pastor activ. El era fiul unui fost fabricant și nu era demn să dețină o funcție publică, după cum considerau comuniștii. El este dispus însă să slujească benevol în biserică, pe lângă o altă muncă. Biserica a decis să îl plătească cu jumătate de normă. Cu această ocazie, G. Teutsch a vizitat următoarele localități din Banat: Ghertiniș, Reșița, Freidorf, Utvin, Periam, Arad, Aradu-Nou și Șemlac.

Pe 26-28 septembrie 1958 a fost o consfătuire frățească și Sărbătoarea de mulțumire și a roadelor, la care a fost iarăși prezent pastorul G. Teutsch. El a vizitat și Aradul și Șemlacul.

Pe 30 august 1959 adunarea din Timișoara a sărbătorit 75 de ani de la înființarea bisericii. La aceasta au fost prezenți oaspeți din toată țara.

Pe 27 septembrie 1961 a venit fr. G. Teutsch împreună cu soția la Sărbătoarea de mulțumire. Soția sa a vizitat pentru ultima dată Timișoara. A fost locul ei preferat, unde a locuit cu cea mai multă plăcere. Pe 2 noiembrie a plecat în veșnicie din Sibiu.

În decembrie, G. Teutsch a fost a treia oară la Timișoara. Era vorba de o nouă împărțire a bisericilor. Biserica română din Fabric (actuala Biserica Baptistă Nr. 2 din Timișoara) a fost afiliată Bisericii Germane. Românii se adunau dimineața și germanii după masă, la ora 15.  Fraților români le era greu pentru că erau mulți. Ei spuneau că localul Bisericii Germane este  mai mic decât cel al Bisericii nr. 2 care era închis. Fraților germani de asemenea le era greu ținând cont de căldura insuportabilă de amiază din Banat.

În 1966, autoritățile au fost de acord ca românii să redeschidă localul lor cu condiția ca Biserica Germană să accepte închiderea localului lor și să predea autorizația de funcționare. Germanilor le-a fost greu să renunțe de a mai fi de sinestătători, dar totuși au acceptat, și au început să se întâlnească și români și germanii în același loc, pe str. Zăvoi, nr. 12. Aceasta a durat până în luna decembrie 1967, când fratele Koulpy a vorbit cu fr. Stanca, dacă s-ar putea ca Biserica Germană să sărbătorească Crăciunul în localul german, ținând cont că germanii sărbătoreau Crăciunul după alt calendar. Astfel, Biserica Germană a început să se adune din nou în localul ei, iar autoritățile au acceptat lucrul acesta cu toate că biserica nu mai avea autorizație. Fr. Stanca a preluat pe carnet Biserica Germană, dar de fapt fr. Koulpy se ocupa mai departe de biserică.

În timpul slujirii fr. Păstor Koulpy, Biserica Germană a fost vizitată de multe ori de fr. Păstor Liviu Olah, ca simplu ascultător. O singură dată a predicat fr. Liviu Olah în Biserica Germană fiind tradus.

Între anii 1967-1968, familia Szegedi cu copii, gineri, nepoți a plecat la Brașov, iar familia fostului păstor Folk, soția, copii, nurorile, ginerii, nepoții au plecat în Germania.

În perioada 1964-1969 mulți tineri germani din Ardeal, veniți la studii în Timișoara au vizitat Biserica Germană

În decembrie 1970, familia fr. păstor Koulpy, părinții împreună cu cei 4 copii minori pleacă și ei în Germania.

Înainte de plecarea fr. Koulpy în Germania, a venit în Biserica Germană fr. Constantin Bejenaru cu soția. Ambii cunoșteau limba germană. Fr. Bejenaru predica Cuvântul, iar sora conducea corul.

În tot acest timp, Biserica a fost girată de Fratele Friedrich Teutsch de la Sibiu, fiul fostului păstor Georg Teutsch, care venea regulat la Timișoara împreună cu fiul său, Harald Teutsch, student la Seminarul din București. Se dorea ca fr. Harald după ce va termina seminarul să se mute la Timișoara. Lucrul acesta nu s-a întâmplat deoarece fr. Harald s-a căsătorit cu o tânără credincioasă din Germania și a plecat din România.

Fr. Friedrich Teutsch a făcut demersuri ca Biserica Germană să primească din nou autorizația și a reușit lucrul acesta, astfel că Biserica Germană a ajuns din nou de sine stătătoare.

În anul 1976, fr. păstor Ioan Rîncu s-a mutat în casa pastorală a Bisericii Germane și timp de câteva luni s-a ocupat de biserică. După cele câteva luni, fr. Teutsch s-a implicat din nou până după anii 1980 când și dânsul a plecat în Germania.

În anul 1978, vine la Timișoara din Sibiu, fratele Schäßburger, care s-a căsătorit cu o soră din Timișoara. Ei au activat în biserică până în anul 1990 când și el cu familia au plecat în Germania. De asemenea, și familia fr. Krastel și alte familii.

În anii 1977-1978, au fost ordinați frații C. Bejenaru ca prezbiter și Ettinger și Krastel ca diaconi. Chiar dacă pe carnet Biserica Germană aparținea de un păstor român, frații păstori lăsau pe fratele Bejenaru să se ocupe de biserică. În 1989, anul revoluției române, Biserica Germană era pe carnetul fr. păstor Hudema.

Fr. C. Bejenaru a activat în Biserica Germană până la o vârstă înaintată de peste 90 de ani, când a încetat din viață în urma unui accident de circulație. După plecarea în veșnicie a fr. C. Bejenaru, fr. Damian Vidoni, a preluat conducerea Bisericii Germane. Membru al Bisericii Germane încă din anul 1982, fratele prezbiter Damian Vidoni a condus Biserica Germană în vremuri deosebit de dificile până în anul 2014, când conducerea Bisericii Germane a fost preluată de fr. păstor Marius Cimpoae.

Conform viziunii noastre căutăm în fiecare zi să facem lucruri mari pentru Dumnezeu!
Trăim prin har, acţionăm prin credinţă, căutăm să fim plăcuţi lui Dumnezeu şi de folos semenilor noştri!
Biserica Germanăo biserică după inima Domnului! Aici Dumnezeu vindecă inimi şi transformă vieţi!
 

Comments are closed.

}